Traian Băsescu i-a înmânat Papei o scrisoare din partea Patriarhului Daniel

Traian Băsescu i-a înmânat Papei o scrisoare din partea Patriarhului Daniel
Publicat: 16/02/2013, 13:17
Actualizat: 31/07/2014, 14:15

Președintele Traian Băsescu i-a înmânat, vineri, Papei Benedict al XVI-lea o scrisoare cu un mesaj din partea Patriarhului BOR, PF Daniel, a informat Președinția.

Președinția nu a dat detalii despre conținutul mesajului.
Președintele Băsescu a făcut, vineri, o vizită oficială la Vatican, fiind primit de către Papa Benedict al XVI-lea.

Traian Băsescu a spus, vineri, după ce a fost primit de către Papa Benedict al XVI-lea, că a avut o întâlnire unică, ce va rămâne în sufletul său pentru tot restul vieții, fiind convins că nu va mai trăi vreodată un sentiment asemănător.

„Am avut astăzi o întâlnire care va rămâne în sufletul meu pentru tot restul vieții. Întâlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea va rămâne un eveniment nu politic, unul de suflet, în care am întâlnit un om, un Papă, mai puternic decât acela cu care m-am întâlnit în 2008, la Palatul Gandolfo. Am avut sentimentul că în fața mea era un papă care nu avea decât un mesaj: «vreau să fii bun». Un om care prin privire, prin vorbă, prin inteligența frazelor nu spunea decât că are de comunicat pentru viitor”, a spus Traian Băsescu.

Președintele a adăugat că el crede că Papa i-a comunicat în primul rând că „avem nevoie de o lumă mai bună și că avem nevoie să fim mai buni unii cu alții”.

„Din faptul că vizita mea nu a fost anulată am înțeles respectul Papei Benedict al XVI-lea pentru poporul român. Am înțeles respectul Papei Benedict al XVI-lea pentru ecumenism. Am înțeles mâna întinsă creștinilor ortodocși de creștinii catolici. Am transmis Papei Benedict al XVI-lea mesajul catolicilor și ortodocșilor din România. Un mesaj de solidaritate, de respect, un mesaj de înțelegere”, a adăugat Băsescu.

El a aspus că a avut onoarea să întâlnească unul din cei mai mari teologi și filosofi ai lumii de astăzi. „Și am sentimentul că cele 47 de cărți excepționale pe care le-a scris sunt doar începutul. Sentimentul întâlnirii de astăzi este că m-am întâlnit cu un papă, mai bun poate ca noi toți la un loc și gata să ne dea din bunătatea lui pentru totdeauna”, a adăugat președintele.

„Să mă scuzați pentru sinceritate, dar dacă nu aș fi sincer, mai bine nu aș vorbi. Sentimentul cu care am plecat a fost acela că am avut o întâlnire unică, care nu se va mai repeta, și care nici nu va mai putea avea vreodată un sentiment asemănător”, a continuat Traian Băsescu.

Președintele a vorbit și despre relațiile dintre România și Vatican.

„Relațiile noastre diplomatice sunt excelente, au o frecvență ridicată chiar și la cel mai înalt nivel și nici nu ar putea fi altfel atât timp cât Vaticanul, prin vocea Papei Benedict al XVI-lea, a susținut românii care se află în Spania, Italia, în Franța și în altă parte. Mesajul Papei pentru imigranți a fost acela de susținere pentru milioane de români care se află în afara granițelor țării și practic s-a pus ca un scut pentru aceștia. Procesele la CEDO din ultimii trei ani, când ori România a susținut Vaticanul, ori Vaticanul la solicitarea României a dat sprijin în procese României sunt o altă mărturie a relațiilor excelente dintre țara mea și Vatican”, a spus Traian Băsescu.

El a mulțumit Vaticanului și Bisericii Catolice pentru punerea la dispoziția ortodocșilor români a sute de biserici în Italia și în Spania pentru ca în acestea să slujească preoți ortodocși români.

Președintele a făcut aceste afirmații în discursul ținut la recepția organizată la Palazzo Brancaccio din Roma, unde au fost prezenți reprezentanții comunităților religioase ortodoxe, catolice și greco-catolice românești de la Roma, români din Italia, cardinalii și episcopii președinți de Dicasterii, membri ai organizațiilor și mișcărilor catolice care au proiecte de colaborare cu România, membri ai corpului diplomatic acreditat la Vatican.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×